Elevii din Timișoara au posibilitatea să facă practică în străinătate. Un număr de 161 de elevi din partea de vest a țării au făcut sau vor face stagii de practică în Germania, Polonia și Portugalia în cadrul unui proiect organizat de Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Timișoara – Coordonator al Consorțiului VET Tm-Hd în Programul ERASMUS+, „Let*s build the future together”.
Pe lângă cei 161 de elevi care au provenit de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” (77), Colegiul Tehnic „Transilvania” – Deva (58) și de la Colegiul Tehnic „Henry Coandă” (26), au mai fost implicați 29 de dascăli, cea mai mare parte în programe de formare.
Pâna acum s-au derulat stagii de practică în Polonia și Portugalia, pentru elevii de la Colegiul Tehnic Transilvania – Deva (30 elevi), alți 45 de elevi de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Timișoara au fost în Polonia, iar 15 elevi de la Colegiul Tehnic „Henri Coanda” Timișoara în Germania.






