În cazul în care îţi propui să faci un festival care să reunească cât mai mult public, e clar ca lumina zilei că printre artiştii pe care îi chemi la manifestare trebuie să se regăsească acei muzicieni care „prind” bine la cât mai mulţi cetăţeni. Carevasăzică dacă faci Ziua Timişoarei, chemi trupele care au succes la timişoreni. La fel stă treaba şi cu Festivalurile Berii şi cu Untold, Sziget sau oricare festival „major” creat pentru mulţime.
Adevărata problemă constă însă în definirea termenului de „succes la public”. În cazul în care vorbim de manifestări private, răspunsul e foarte simplu. Dacă lumea vine şi plăteşte bani la intrare, iar după ce se trage linie organizatorul a fost pe plus, e succes. Când faci un eveniment de amploare fără bani, într-un loc public, lucrurile-s mai complicate. Nu se ştie niciodată care este criteriul după care se decretază care sunt artiştii cei mai populari într-un anume loc. Şi nici feedback-ul nu e tocmai clar. Faptul că jdemii de gură cască au halit câte o îngheţată la concert nu e tocmai un indicator al succesului.
Din fericire, pe lângă manifestările astea cu „de toate pentru toţi” există şi festivaluri de nişă. Care se adresează unui public avizat. Unde sunt aşteptaţi fani. Oricare ar fi definiţia acestui termen în zilele noastre. Fani de rock, punk, ska, goa, hardcore sau alte „felii”. Ideea de a amesteca „feliile” muzicale nu e tocmai nouă. De pildă, unui ascultător de rock nu îi pică cu tronc o nebunie cu muzică goa. Exemplele pot continua. Cu toate acestea, uneori, ghiveciul ăsta între stiluri reuşeşte să prindă. Când e făcut cu cap. Spre exemplu, la festivalurile „majore” găseşti scenă de jazz şi scenă de drum and bass. Şi de world-music sau cântăreţi africani. Atunci când vorbim de „nişe” lucrurile-s mai pretenţioase.
Ediţia cu numărul zece a festivalului Plai aduce o premieră: organizatorii au decis să nu anunţe headlinerii decât la faţa locului. Vom vedea dacă este sau nu o decizie inspirată doar după desfăşurarea festivalului. Pe lângă artiştii de top de la scena mare, evenimentul va avea parte şi de o scenă de party. Unde vor veni nume mai mult sau mai puţin „hot” din scena drum and bass. Fie că îţi place sau nu acest gen de muzică, nu ai cum să nu îţi pui o întrebare pertinentă. Ce are în comun dnb-ul cu world-music? Plai a pornit ca un festival de nişă, axat pe world-music. Cei care au prins primele ediţii poate mai ştiu că la petrecerile de început ale festivalului au pus muzică printre alţii şi membrii trupei Implant Pentru Refuz. Sau DJ germani care puneau muzică balcanică.
Ideea era că festivalul Plai se adresează unui alt public. Evident, ar fi păcat ca Plai să devină încet – încet doar un alt festival. Unde, printre altele se ascultă şi dnb. Sau jungle. Sau neesenţial ce. Nu putem decât să sperăm că evenimentul să-şi păstreze „felia”, care e diferită de aceea a majorităţii. Nu spun aici că dnb-ul e foarte popular în Timişoara. Ci doar că la Plai m-aş fi aşteptat la altă scenă de party. Sper ca line-up-ul scenei mari să aducă nume interesante. Care să atragă oameni de bine. Fiindcă aici, în Timişoara, merităm să avem şi noi ceva „altfel”. Nu doar fântâni arteziene sau artişti lălăiţi care se declară ca fiind cu capul în nori.
