Accident auto grav în Dumbrăvița, județul Timiș, care a dus la o tragedie. Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost lovit de mașina condusă de un bărbat de 64 de ani. Adolescentul a fost transportat la spital dar nu a mai putut fi salvat.

„La data de 31 mai 2026, în jurul orei 23:12, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Blaise Pascal, din localitatea Dumbrăvița.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a condus un autoturism pe strada Blaise Pascal, dinspre strada Petofi Sandor înspre strada Victoria, iar la un moment dat a surprins și acroșat un pieton care s-ar fi aflat pe partea carosabilă.

În urma impactului, pietonul, un minor în vârstă de 16 ani, a fost grav rănit și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ulterior, a fost declarat decesul acestuia.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului competent, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

UPDATE Tânărul care și-a pierdut viața în urma accidentului era junior la clubul de fotbal CSC Dumbrăvița. „Suntem profund îndurerați de decesul fulgerător al juniorului nostru, Matias Adrian Moț, component al generației 2010 din Academia de Fotbal CSC Dumbrăvița. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor de echipă, prietenilor și tuturor apropiaților. Astăzi, la ora 17:00, vă așteptăm pe Stadionul Ștefan Dobay din Dumbrăvița, cu o floare albă în mână și un gând bun în suflet, pentru a-i aduce lui Matias un ultim omagiu. Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis CSC Dumbrăvița.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here