Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Plai, desfăşurat ca în fiecare an la Muzeul Satului Bănăţean, s-a încheiat cu o veste mai puţin plăcută pentru melomanii adevăraţi: fondatorii evenimentului, Andreea Iager Tako și Norbert Tako au anunţat că se retrag din organizarea festivalului.
Vestea a fost comentată în fel şi chip de oamenii care îşi dau cu părerea vizavi de orice eveniment care se organizează în Timişoara. Din păcate, creatorii festivalului nu au oferit nicio explicaţie oficială pentru această decizie. Cu toate acestea, prin târg umblă vorba că „retragerea“ a fost cauzată de faptul că în ultima vreme au existat o serie de voci care au criticat acţiunile celor de la Plai. Dacă acesta a fost motivul, decizia este cât se poate de neinspirată. Şi asta pentru că trăim într-o societate unde răutatea e la ordinea zilei. Iar atunci când cineva te critică pentru faptul că ai făcut un eveniment, înseamnă că „exişti pe piaţă“. Şi dacă crezi cu adevărat în ceea ce oferi tu, mergi mai departe. Căci ăsta e mersul firesc al lucrurilor.
Desigur, de-a lungul anilor, ediţiile Plai au avut şi lucruri mai puţin reuşite. Continui să cred că decizia de a nu face publice numele artiştilor care au evoluat pe scena mare a Plai-ului în acest an nu a fost o strategie de marketing prea deşteaptă. Dar a fost decizia organizatorilor şi trebuie respectată. Dincolo de inevitabilele greşeli, echipa Plai a creat un eveniment important în România: un festival axat pe world-music, care a adus în ultimii ani nume cât se poate de interesante în oraşul nostru. Din nefericire, odată cu trecerea anilor, publicul Plai-ului s-a schimbat.
Festivalul a avut un „boom“ deosebit în momentul când a concertat Patrice. Dacă până atunci publicul Plai-ului a fost unul de nişă, din acel moment la faţa locului au sosit şi cei care se delectează cu mainstream-ul. Nu e nimic rău în asta. Doar că, orice festival trebuie să crească „natural“. Fără urcuşuri sau coborâşuri prea abrupte.
Desigur, avem o mare problemă şi cu percepţia publicului. Mulţi nu reuşesc să facă diferenţe între diversele festivaluri. Plai nu s-a vrut a fi nicio clipă o concurenţă la Bestfest, Untold, Revolution sau oricare alt „fest“ cool, la modă. La fel cum există în ţările civilizate festivaluri mai mici dedicate muzicii reggae, muzicii punk sau mai ştiu eu ce altă „felie“ şi cei de la Plai au încercat să facă altceva. Mai bine sau mai rău, asta depinde de percepţia fiecăruia. Însă orice meloman adevărat trebuie să fie bucuros că în Timişoara se întâmplă şi altceva. Neesenţial dacă e sau nu pe gustul său.
Aştept cu viu interes ca festivalul Plai să continue într-o formă sau alta. Şi m-aş bucura, ca pe viitor să se facă la Timişoara şi festivaluri de folk, hip-hop sau surf-rock. Fiindcă, printre multe altele, asta înseamnă să fii meloman adevărat. Să fii open-minded şi să te bucuri de vraja muzicii. Iar atunci când nu înţelegi respectiva muzică, să îi laşi pe alţii să se bucure de ea. Din nefericire, Timişoara e plină de cei care sunt „anti“ ceva. Chibiţi profesionişti, care nu trebuiesc băgaţi în seamă…
