Este oficial, Primăria Timişoara va turna asfalt pe nu mai puţin de 14 străzi care momentan sunt acoperite cu piatră cubică. Aleşii locali au avut astăzi pe masă un proiect prin care au decis ca pe 14 străzi, cuprinse între Piaţa Bălcescu şi Splaiul Tudor Vladimirescu, să fie turnat asfalt pentru ca piatra cubică de aici să fie mutată pe şantierul din centrul oraşului.
Edilul şef Nicolae Robu a spus că „în Piaţa Unirii se foloseşte piatra iniţială, mai puţin cea cioplită, dar aranjamentul de acum este difert faţă de cel iniţial. Se pleacă de la piatra cubică de opt centimetri şi se ciopleşte până la jumătate. Sunt bucăţi mari de piatră cubică datorită acestor dimensiuni variabile plus că există strada Vasile Alecsandri, care înainte era cu carosabil şi acum este cu pavaj, mai puţin o bucată de 140 de mp unde avem vestigii şi unde va exista o altfel de piatră. Mai sunt necesari câţiva metri de piatră cubică pe care noi o avem pe unele străzi, din Bălcescu până spre splaiul Tudor Vladimirescu. Se scoate de acolo şi se duce în Piaţa Unirii pentru a se asigura piatra necesară pavării. (…) S-au făcut explorări pe străzi deteriorate, cum ar fi pe lângă Poşta Mare, care necesitau să fie reparate. Specialiştii care au conceput modelele respective de pavaj au considerat că, din străzile care oricum necesită intervenţii pentru că sunt într-o stare foarte proastă, cele nominalizate aici au piatră potrivită. Deşi în oraş mai sunt şi alte străzi care trebuie reparate, au fost trecute primele aceste străzi la intervenţii, pentru că se rezolvă două probleme”.
Consilierul local Flavius Boncea a cerut ca străzile respective să fie pavate tot cu piatră cubică, însă edilul şef Nicolae Robu a spus că nu este necesar pentru că, deşi în zonele respective casele arată bine, ele sunt „ca la ţară la un sat mai bogat”, dar nu au valoare de monument istoric.
Lucrarea acoperă 14 străzi, are un preț estimat de 3,3 milioane de euro și un timp de execuție de nouă luni. Conform proiectului cele 14 străzi sunt „str. Argeş, delimitată de str. Mitropolit Varlaam şi str. Cluj; str. Dr. Ioan Mureşan, pe sectorul cuprins între str. Salcâmilor şi str. Drubeta; str. Ludwig von Beethoven, pe sectorul cuprins între bd. C.D. Loga şi bd. Mihai Eminescu; str. Mitropolit Varlaam, tronson cuprins între str. Aurel Cândea şi str. 1 Decembrie; str. Putna, delimitată de str. Ion Vidu şi str. Mitropolit Varlaam; str. Remus, delimitată de str. Braşov şi str. Romulus; str. Sfânta Rozalia, tronson cuprins între str. Remus şi bd. Mihai Viteazul; str. Sorin Titel, delimitată de bd. Victor Babeş şi str. Protopop Gh. Dragomir; str. Topliţa, delimitată de Calea Circumvalaţiunii şi str. Făgăraş; str. Virgil Madgearu, tronson cuprins între bd. Mihai Viteazul şi str. Filaret Barbu; str. Bela Bartok, tronson cuprins între bd. Victor Babeş şi str. Argeş; str. Filaret Barbu, delimitată de str. Sfânta Rozalia şi str. Braşov; str. Arcidava, pe sectorul cuprins în jurul Parcului Arcidava, până în străzile Mureş şi Ulpia Traiana; str. Romulus, tronson cuprins între str. Ghe. Doja şi str. Sfânta Rozalia”.







