alegeri psd timis grindeanu (7)

Politica românească începe să semene cu un scenariu din filmele cu gangsteri, în care ameninţările par să fie noul mod de soluţionare a nemulţumirilor. La debutul acestei săptămâni, la Bucureşti a avut loc Consiliul Naţional al PSD unde, la propunerea lui Sorin Grindeanu, președinte al PSD Timiș, s-a votat ca vicepreşedintii naționali să nu mai poată fi președinți de organizații județene. Adoptarea deciziei a stârnit reacţii negative, însă de departe cel mai vehement a fost Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, care, l-ar fi ameninţat pe Grindeanu, ulterior, într-un cadru informal, susţin surse din PSD.

Ministrul Comunicaţiilor spune însă că „ne-am susţinut punctele de vedere fiecare. Eu avusesem această propunere mai demult, alţi colegi au reluat-o şi ieri a trecut cu o largă majoritate. Au fost doar vreo patru sau cinci voturi împotrivă şi au existat argumente puternice pentru propunerea mea. Argumentele celor care nu au fost de acord nu au convins pe nimeni”. Ministrul nu a dorit să comenteze legat de ameninţări şi a spus că „în cadru oficial nu a avut loc aşa ceva, iar în afara acestui cadru vorbim de chestiuni private pe care nu le comentez. Sunt bârfe în care nu vreau să intru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.