Măsuri tranşante anunţate de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, după tragedia din clubul bucureştean Colectiv. După ce nu mai puţin de 46 de oameni au murit ca urmare a unui incendiu, cluburile din Timişoara vor avea o viaţă grea. Edilul-şef a anunţat astăzi că a dat o „dispoziţie Biroului Autorizări spaţii comerciale să transmită tuturor unităţilor comerciale că au obligaţia să aibă aviz ISU. De acum înainte nu se va mai elibera niciun acord comercial pentru nicio unitate fără a se obţine acord ISU. Nu pe declaraţie pe proprie răspundere se dă acordul, ci se cere hârtie la dosar. Am fixat un termen de 30 de zile pentru unităţile comerciale care au autorizaţie, dar nu deţin un asemenea acord să deţină avizul, altminteri după 30 de zile se consideră nule de drept toate avizele de funcţionare. Vom face un control la toate unităţile. Cred că sunt vreo 700 şi ceva dar nu vă pot spune cu certitdine pentru că în oraş funcţionează o gramadă de unităţi fără acord”.
Primarul a explicat că de la debutul mandatului său a început o campanie de controale la unităţile comerciale din oraş, însă nu a putut oferi cifre, pentru a arăta câte cluburi au fost închise din cauza lipsei actelor necesare funcţionării. Robu nu e sigur dacă poate dispune aşa ceva în mod legal, dar spune că ar trebui să aibă acest drept pentru a garanta siguranţa cetăţenilor. Merită spus că recent două din HCL-urile adoptate de Consiliul Local Timişoara au fost atacate de Prefectura Timiş fiind considerate supralegiferare. Este vorba despre interzicerea nunţilor ţigăneşti şi obligarea poluatorilor să reducă noxele la jumătate din limita admisă de lege.







