Copiii care se nasc fără să audă ar putea avea șansa la o viață normală, cu ajutorul unui implant cohlear. Această intervenție costă aproximativ 25.000 euro, dar întreaga sumă este decontată de Ministerul Sănătății. Cu toate acestea, medicii timișoreni se plâng de faptul că o parte dintre părinți vin cu copiii la spital pentru investigații destul de târziu, asta deși au observat că micuții nu vorbesc, din motive de-a dreptul incredibile. În aceste condiții, și șansele de recuperare scad.
„Sper să nu mai întâlnim părinți care vin și ne spun că au crezut că copilul nu a vorbit până la vârsta de trei ani pentru că nici tatăl lui nu a vorbit până la această vârstă. Este o prostie să crezi asta. Perioada aceasta de așteptare a părinților, să mai stăm să vedem, nu este deloc bună pentru copii. Este important ca de la vârste foarte mici să se facă testele auditive”, a explicat medicul Mărioara Poenaru, șeful Secției ORL din cadrul Spitalului Municipal Timișoara.
Potrivit medicului timișorean, aceste testări se pot realiza gratuit în județul Timiș, la maternitățile „Bega” și „Odobescu”, imediat după ce copilul a venit pe lume. În cazul în care se constată că nu au trecut testul de auz, micuții ajung să fie investigați mai amănunțit în cadrul Secției ORL de la „Municipal” pentru a se pune diagnosticul de hipoacuzie profundă sau nu. Asta pentru că, din această lună, clinica a fost dotată cu două echipamente de testare obiectivă a auzului. Un aparat pentru screening neonatal și unul care permite diagnosticarea precoce a hipoacuziei la bebeluși și copii.
Echipamentele medicale au costat aproximativ 8.000 euro și au fost achiziționate în cadrul proiectului „Diagnosticarea afecțiunilor auditive” al Asociației Audiosofia, ce vizează prevenirea și reducerea hipoacuziilor în rândul copiilor, prin diagnosticare și intervenție încă din primii ani de viață. Până în prezent, la Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara copiii surzi beneficiau de un implant cohlear, dar aici nu se puteau realiza astfel de investigații audiologice.
„Este important ca acești copii să fie testați și aici. Timișoara este singurul centru din vestul țării în care se realizează implanturi cohleare la copii. Este un lucru firesc ca acești copii să fie și diagnosticați aici. Până acum nu s-a putut pentru că nu existau echipamentele necesare”, a declarat, astăzi, la Timișoara, Alexandra Neagu, medic ORL și președinte al Asociației Audiosofia.
Potrivit medicului timișorean Delia Traleș, depistarea hipoacuziei la vârste cât mai mici este esențială. Astfel, micuții au mai multe șanse să audă, dacă implantul cohlear este realizat la o vârstă cât mai mică. Un an a avut cel mai mic copil care a beneficiat de o astfel de intervenție la Timișoara. În cazul în care copilul are cinci sau șase ani, șansele de recuperate auditivă scad sub 25%.







