Era o vreme când se fuma peste tot. Acasă, pe stradă, la lucru, la birt, în tren, în avion. Când eram student, fumatul era la liber în Universitatea de Vest din Timișoara. Acum, din exemplele enumerate, au mai rămas variantele „acasă” (poate) și „pe stradă”.
E plin internetul de manifestări de imensă satisfacție din partea talibanilor anti-fumat, ceea ce mă face să cred că vor lua cu asalt toate spațiile publice închise unde până acum nu veneau din cauza fumului. Nu?
E plin internetul și de manifestări de imensă frustrare din partea fumătorilor. Miroase-a revoluție din partea lor (dar nu și a fum de țigară, ha!). Până și fumătorul Dragnea, ai cărui „minioni” au „copt” această lege, începe s-o dea la întors și probabil vor apărea modificări.
Sigur, trebuie, luate măsuri, pentru că România are unul dintre cele mai mari procente de fumători în populație din Europa, iar efectul negativ al acestui viciu asupra sănătății este de netăgăduit. Dar s-a găsit, oare, cea mai bună cale? Pentru că legi existau și înainte, doar că erau eludate cu talent, iar toată lumea se făcea că nu vede, atât fumătorii, cât și nefumătorii.
Nu o lege anti-fumat lipsea din România, ci legea bunului simț. Bunul simț de a nu fuma acolo unde lumea mânâncă. Bunul simț de a nu fuma sub nasul copiilor.
Un fumător cu bun-simț nu face rău nimănui. Decât lui însuși.
