abonamente ratt (4) VS RATT în societate comercială
Transformarea RATT în societate comercială a fost confirmată

Noi detalii legate de transformarea Regiei Autonome de Transport Timișoara în societate comercială au fost făcut publice astăzi. Vă reamintim că PRESSALERT.ro a anunțat în premieră transformarea companiei locale de transport în comun din regie în societate comercială. La acea dată autoritățile locale au anunțat că transformarea este una necesară și impusă de lege.

„Se transformă RATT în societate comercială, societate comercială la care acționar unic va fi Consiliul Local al Municipiului Timișoara, dar nu se va schimba nimic în modul în care noua structură, societate comercială va relaționa cu cetățenii pentru că deciziile vor fi luate exact ca și până acum de consiliul local. Transformarea RATT în societate comercială este necesară pentru ca regia să poată accesa fonduri europene. Nu poți obține bani europeni cu o structură de tip regie și acesta este motivul pentru care s-a decis transformarea acestei organizații din regie în societate comercială”, a transmis primarul Nicolae Robu.

Vă reamintim că de-a lungul timpului regia a fost folosită ca un instrument electoral la bunul plac al primarilor urbei, care prin gratuitățile oferite au încercat să-și atragă un număr important și aproape sigur de voturi. Lista completă de gratuități, modificată prin HCL în timpul actualei administrații, poate fi consultată aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.