Info tm galati (3)
Informatica Timișoara, învinsă din nou în Moldova, acum la Galați

CS Informatica Timișoara a cedat în primul joc din semifinalele Ligii I la futsal. Elevii lui Robert Lupu au fost învinși cu un neverosimil 3-0 (0-0) pe parchetul mai slab cotatei United Galați, meci după care echipa bănățeană și-a cerut scuze suporterilor prin intermediul paginii de Facebook. Interesant e că în lotul pregătit de Robert Lupu și-a refăcut apariția portarul Vlad Iancu, internațional care părea să se despartă cu scandal de club.

Deși Iancu a revenit la echipă, meciul de azi a fost de rău augur pentru Informatica, la fel ca cel de la Iași, unde bănățenii cedau surprinzător în meciul 1 al sferturilor. Totuși, în poartă s-a început tot cu Sile Giurcanu, iar Robert Lupu, Florin Matei, Slobodan Janjic și Stefan Rakic au completat primul 5. În ciuda unor ocazii bune timișorenii s-au lovit de zidul moldovenilor, dispuși pe contraatac. Deși în superioritate temporar în partea secundă, după jocul dur al celor de la United, Informatica nu a reușit să înscrie. A făcut-o în schimb echipa locală, de trei ori. Prima reușită venind după prima eliminare de două minute iar a doua după ce Informatica a ales să apeleze la încă un jucător de câmp în locul portarului. Mai mult, 3-0 s-a făcut tot după ce oaspeții nu au profitat din nou de omul în plus.

”În numele jucătorilor, al antrenorilor si al staff-ului, ne cerem scuze pentru această infrângere rușinoasă. Vă promitem că luni, de la ora 19:00, în Sala Constantin Jude, ne vom lua revanșa!”, a fost mesajul de pe pagina de Facebook a Informaticii Timișoara. Lupu și compania urmează să beneficieze de avantajul terenului propriu, luni, 16 mai, dar și în posibilul decisiv care ar urma să se dispute a doua zi, marți, 17 mai (ora 19). În cealaltă semifinală Autobergamo Deva a învins gruparea din Tg. Mureș cu 7-6 în primul meci.

Informatica Timișoara: Vasile Giurcanu, Vlad Iancu, Robert Voin – Gabriel Dobre, Robert Lupu, Adrian Calugareanu, Florin Matei (cpt.), Slobodan Janjic, Dusan Milojevic, Slaven Novoselac, Stefan Rakic, Felipe Oliveira, Savio Valadares.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.