Situație aberantă miercuri dimineața pe o importantă arteră din Timișoara. Poliția Locală a blocat circulația de-a lungul unei bune părții a străzii, trăgând o bandă galbenă pe care scrie ”Stop! Poliția Locală”.
Timișorenii sunt nemulțumiți că nu au mai putut trece civilizat pe bulevardul General Ion Dragalina să își ducă copiii la școală, iar cei care locuiesc sau lucrează în zonă că nu pot să folosească câteva zeci de locuri de parcare încă de la primă oră a dimineții.
Excesul de zel are legătură cu un moment trist pentru comunitatea locală, înmormântarea fostului deputat Niculae Mircovici.
Miercuri, 28 septembrie, la ora 12, sicriul cu trupul neînsuflețit al acestuia va fi adus în biserica romano-catolică „Surorile de Notre Dame” de pe bulevardul General ion Dragalina, unde, de la ora 14, va începe liturghia funerară. Înhumarea este programată în aceeași zi la cimitirul Calea Buziaşului.
Potrivit Poliției Locale, intervenția este justificată. ”Există un aviz din partea Comisiei de Circulație pentru acest eveniment”, a declarat pentru PRESSALERT.ro Daniela Seracin, de la Poliția Locală.
Vom reveni cu amănunte.






