O femeie a fost rănită joi seara după ce a fost lovit de o mașină pe o trecere de pietoni din apropierea Căii Timișoarei din Giroc, aproape de intrarea în oraș.

Victima, o tânără de 27 de ani, traversa strada regulamentar, pe marcajul pietonal, când a fost surprinsă și accidentată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, impactul a fost puternic, iar tânăra a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.