
Primăria Timișoara a început demersurile necesare cu scopul achiziționării de noi containere pe care dorește să le transforme în săli de clasă pentru diferite școli din oraș care duc lipsă de spațiu. În acest sens, la sfârșitul anului trecut, a fost lansată licitația publică privind cumpărarea de spații modulare pentru realizarea a 20 de noi săli de clasă.
Valoarea totală estimată este de 1.843.474 lei, fără TVA, adică aproximativ 20.000 de euro pentru fiecare container.
„În baza contractului vor fi furnizate, montate și puse în funcțiune la unitățile de învățământ trei ansambluri modulare de tip container metalic, care însumează 20 săli de clasă, în conformitate cu cerințele Caietului de sarcini, astfel: un ansamblu modular prevăzut pentru opt săli de clasă complet echipate, un coridor central, două grupuri sanitare (unul pentru fete, unul pentru băieți) și spațiu prevăzut pentru persoane cu handicap, complet utilate, conform standardelor și normativelor în vigoare; două ansamble modulare, fiecare ansamblu va fi prevăzut cu șase săli de clasă complet echipate, un coridor central, două grupuri sanitare (unul pentru fete, unul pentru băieți) și spațiu prevăzut pentru persoane cu handicap, complet utilate, conform standardelor și normativelor în vigoare”, scrie în anunțul de participare la licitație.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 21 ianuarie 2020, ora 15.00.






