Liberalii anunță că la începutul săptămânii viitoare demarează procedurile pentru revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.

„Luni vom demara procedurile de revocare din funcție a doamnei Renate Weber, care s-a transformat in apărătorul pensiilor nesimțite! Avocatul Poporului și-a depășit atribuțiile constituționale inițiind un demers împotriva… poporului roman, care dorește tăierea pensiilor speciale și respectarea principiului contributivității. A invoca neconstituționalitatea legii pe motiv de discriminare înseamnă cinism, în condițiile în care 5 milioane de români primesc pensie după contribuție. Renate Weber este apărătorul pensiilor speciale nesimțite, cum este cazul fostului comandant al penitenciarului Colibași, care încasează o pensie specială de 75.000 lei. Probabil omul mănâncă cu 10 guri…”, a scris, astăzi, pe Facebook, liderul deputaților liberali, Florin Roman.

De altfel, vineri, premierul Ludovic Orban spunea că va cere parlamentarilor liberali „să investigheze posibilitatea de a o demite pe Renate Weber, care nu se comportă ca Avocat al Poporului, pentru a numi în sfârşit un Avocat al Poporului care într-adevăr să acţioneze în conformitate cu Constituţia şi în interesul cetăţenilor români”.

Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu va fi verificată de judecătorii constituționali în 14 iulie, la solicitarea Avocatului Poporului și ÎCCJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.