Doi martori au fost audiați, astăzi, la Judecătoria Timișoara în dosarul în care Lucian Boncu a fost trimis în judecată fiind acuzat că a ucis o bătrână după ce a dat cu mașina în spate și a lovit-o, acesta fiind sub influența cocainei. Aceștia au povestit traumele prin care a trecut fiul și nepoatele victimei după accident. Trei martori pe care avocatul Mihai Pașca, apărătorul lui Boncu i-a solicitat – cei care au întocmit rapoartele de expertiză care au stabilit că liderul interlop a consumat droguri- au refuzat să vină în fața instanței și au trimis niște declarații în care susțineau că au temeri de a se prezenta din cauza inculpatului. În aceste condiții, avocatul i-a cerut judecătorului să considere acele declarații ca fiind cereri de acordare a statului de martor amenințat, dar instanța a respins solicitarea deoarece nu există nicio motivare concretă din partea acestora și a dispus citarea angajaților de la IML cu mandate de aducere.

De asemenea, instanța a respins solicitarea apărării de sesizare a Curții Constituționale în cazul articolului 336, aliniatul 2 din Codul Penal pe motiv că nu ar fi o formulare extrem de clară a infracțiunii de ucidere din culpă de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihotrope.

La finalul ședinței, procurorul a solicitat instanței să fie făcute adrese către structura centrală a DIICOT și către DIICOT Timișoara să comunice dacă în urma monitorizării lui Lucian Boncu în dosarele instrumentate de acestea au reieșit probe care au legătură cu infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în acest caz. Avocatul lui Boncu a spus că în principiu nu se opune, dar că este o solicitare generală și se lasă la aprecierea celor de la DIICOT ce ar trebui să trimită, deși nu au avut acces la dosarul accidentului . Instanța a a admis solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și a trimis adrese către DIICOT. Următorul termen a fost stabilit pentru 16 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.