Raul Ambruș s-a înscris astăzi în competiția pentru președinte al organizației PNL Timișoara recunoscând activitatea Biroului Politic Local pe care l-a contestat în repetate rânduri, a anunțat, vineri seara, Biroul de Presă al PNL Timiș.

În mod surprinzător, după câteva săptămâni de replici dure cu tabăra adversă din PNL Timiș, Raul Ambruș a renunțat la biroul său politic nestatutar și și-a depus candidatura pentru șefia organizației PNL Timișoara.

„Autoproclamat președinte al PNL Timișoara, acesta a lăsat deoparte pretențiile nelegitime la conducerea organizației și a acceptat că voința unui grup restrâns de persoane nu poate trece peste prevederile statutare”, transmite PNL Timiș.

Alături de Raul Ambruș, pentru aceeași funcție de președinte, s-au mai înscris alți șase candidați: Claudiu Chira, Mariș Daniela, Munteanu Adina, Pîrva Cantemir, Neșcu Ioan Viorel și Stoica Dan Alexandru.

Toate candidaturile depuse vor fi analizate în cadrul procesului de organizare a alegerilor din 31 iulie 2021. Sâmbătă, 24 iulie, este termen limită pentru înscrierea în competiția alegerilor de la PNL Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.