Scandalul politic pe tema frigului din casele timișorenilor și din spitale și școli ia amploare după ce temperaturile au scăzut spre minim pentru că societatea de termoficare Colterm SA nu are fonduri să asigure decât minimul necesar de încălzire.
Primarul USR, Dominic Fritz, a scris în această seară pe pagina sa de Facebook că ”am primit multe mesaje și telefoane despre situația dificilă a încălzirii în școli și spitale, dar și la oameni acasă. Este foarte greu. Am văzut și titluri de știre, că primarul Fritz nu vrea să dea căldură, și încercări de a câștiga politic din această criză, în loc de dorință pentru cooperare și sprijin. Luna asta Primăria a dat la COLTERM 27,5 milioane de lei, adică toți banii disponibili. Nu mai plătim alte facturi, unele firme amenință că ne dau în judecată. Și tot nu ajunge pentru a cumpăra cantitățile de gaz necesare pentru a furniza căldura în parametri optimi”. Edilul a susținut că ”doar prin cooperare între autorități, de la nivel local și de la nivel central, vom putea traversa cu bine această situație excepțională”.







