Polițiștii antidrog au reușit, astăzi, o nouă lovitură în dosarul DIICOT care vizează operațiunile celor două grupări de traficanți de droguri din Timișoara și Lugoj. Vă reamintim că, săptămâna trecută, anchetatorii au descins în 64 de locații, fiind reținute 34 de persoane. Gruparea din Timișoara era extrem de bine organizată pe mai multe paliere, cannabis fiind trimise din Spania, apoi din depozit erau preluate de marii dealeri care cumpărau jumătate de kilogram sau un kilogram și revindeau apoi spre dealerii care cumpărau cantități mai mici pentru a le distribui consumatorilor finali.

În timpul investigațiilor a reieșit că printre cei care erau dealeri en-gros de ”iarbă” era și Alexandru Rafailă, nimeni altul decât fiul fostului adjunct al Brigăzii de combatere a crimei organizate Timișoara, Cristan Rafailă, care s-a pensionat în urmă cu mai mulți ani. Din probele adunate de fostii colegi ai tatălui a reieșit că Alexandru Rafailă a făcut nu mai puțin de nouă tranzacții cu droguri de risc. În momentul în care a fost declanșată operațiunea, acesta nu era în țară. La întoarcerea în țară, a fost dus, astăzi, în fața Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă. Instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc. Decizia nu este definită putând fi contestată la Curtea de Apel Timișoara. În acest dosar, au mai fost arestați alți 14 inculpați.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here