
Înainte de a primi vestea bună că poate rămâne în funcție chiar dacă Agenția Națională de Integritate l-a găsit în conflict de interese, Teodor Pavel, primarul localității timișene Recaș, a rămas fără permis de conducere.
Totul s-a petrecut la începutul lunii februarie, când Pavel a fost oprit de polițiștii de la Biroul Rutier într-un filtru organizat în Izvin. Surse din cadrul IPJ Timiș au confirmat că alcooltestul a indicat o valoare de 0,26, suficient pentru ca primarul din Recaș să rămână fără permis de conducere.
Potrivit Codului Rutier, șoferii care sunt prinși băuți la volan cu o alcoolemie cuprinsă între 0,1 și 0,8 g/litru alcool pur în aerul expirat vor primi o o amendă în valoare de 1.305 lei și între 9 și 20 de puncte-amendă. Totodată, li se va suspenda permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.






