Stepan Project a lansat proiectul video The Guardian Angels / Îngerii Păzitori.
„Mulțumirile noastre artistului vizual Ștefan Rudolf pentru punerea la dispoziție a portretelor sale foto care au fost generate în acest video și in memoriam pictorului Puiu Gh. Marinescu ale cărui picturi au fost de asemenea generate în acest conținut”, spun creatorii acestui proiect.
Sinteză a unei experiențe existențiale în care religiosul a dobândit un loc din ce în ce mai proeminent, dominate de elemente acustice liturgice, Îngerii păzitori ridică la un nivel rareori atins în muzica românească rafinamentul vizionar dublat de o complexitate compozițională sofisticată. Cele cinci părți ale acestei creații magistrale sunt trepte dintr-o construcție metafizică. Ele sanctifică efortul Omului de a-și găsi mântuirea într-o lume în care valorile spirituale și morale se află sub un cumplit asediu, spune Mircea Mihăieș.
„Când eram adolescent, deviza generației hippie – a cărei muzică era noul meu lichid amniotic – mi se părea că se referă numai și numai la dragostea trupească. Cu vremea, celebrele cuvinte „Make love not war” au dobândit, pentru mine, un sens mai profund: dragostea nu e doar cea a trupului, ci e dragostea de aproapele nostru; iar războiul, distrugerea, începe chiar în clipa în care omul de lângă tine nu mai este socotit om. Ci sub-om. De supra-oameni. Nu întâmplător, așadar, prima imagine este celebrul semn „Peace & Love” ce ascunde, în așa-numitul „alfabet semafor”, literele N și D, adică „nuclear disarmament”.
Dar cel mai puternic și arhaic mesaj subliminal se referă la oamenii ascunși sub pojghița albului. Albul este asociat în multe culturi cu moartea, spiritele și trecerea dintre lumi. Concomitent, albul simbolizează moartea simbolică a copilului și renașterea ca adult. Spiritele ancestrale sunt adesea imaginate ca ființe albe, iar vopsirea corpului servește ca mod de a intra în contact cu ele. Ritualurile de trecere (inițiatice) implică frecvent vopsirea în alb pentru a marca o stare de liminalitate – individul nu mai este ceea ce era, dar nu a devenit încă ceea ce va fi. E un frison tulburător în aceste imagini despre lumea de azi – de la Holocaust încoace – care își caută și sensul, și liniștea, și rădăcinile, și credința. Poate, într-un singur cuvânt: sufletul„, spune Marcel Tolcea.
