Ultima distracție din această vară inclusă în seria petrecerilor desfășurate la bordul vaporului Pelican, pe Bega, va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă 31 august .

Seria de evenimente care au loc pe ruta Timișoara – Sânmihai și înapoi este organizată de brandul de petreceri anonimTM,  iar una din cele mai memorabile party-uri din acest sezon a avut loc în luna mai alături de britanicii dj SUV și K-JAH.

„Sperăm că toată lumea s-a întors din concediu, și vrea să profite de ultimele zile ale verii, asșa că de data asta plecîm mai spre înserat, Facem, ca de obicei, o tură pe Bega, Timișoara-Sanmihai și inapoi. Începem încă ancora la 16:30 și plecăm la ora 17 de la D’arc pe Mal. întoarcerea este estimată la ora 20:30, după care mai continuăm party-ul acostați”, spun organizatorii acestui party, iar cei interesați de această distracție pot procura bilete aici.  

Prima petrecere sub eticheta anonimTM a avut loc în data de 18 decembrie 1998, în clubul MV din Timișoara. Născut ca şi party label iniţial, AnonimTM s-a legat de-a lungul anilor de nume ca şi Roli Breaker & Dudu, Klin & Leizaboy, Seba1394, Pristvi, Tina, DuBase, Newgotti, BIA & Phobe1, de locaţii ca şi The Note, Evolution, B&W, Van Graph şi D’arc, sau de branduri ca şi 48H, RADIO AnonimTM sau Made in TM, modelând peisajul timişorean şi românesc de muzică electronică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.