Un român de 15 ani dat în urmărire generală, acuzat de săvârşirea a 120 de infracţiuni şi de asumarea a 64 de identităţi false, a fost poliziaprins de poliţiştii italieni după o urmărire ca-n filme pe autostrada A4, anunţă Agi News. În zona localităţii Rovato, astăzi, în jurul orei 6 dimineaţa, un echipaj al poliţiei  a făcut semn să oprească unui şofer care conducea o Honda Jazz. Acesta a accelerat, îndreptându-se spre Veneţia. Plecaţi în urmărirea fugarului, poliţiştii au reuşit să-l oprească după o cursă de 18 kilometri. Şoferul a încercat să-şi piardă urma, ascuzându-se într-o parcare printre camioane. La ieşirea din parcare a forţat barajul poliţiştilor, rănindu-l pe unul dintre ei. Într-un final, maşina a fost oprită când a ajuns într-un ambuteiaj. Şoferul a fost identificat în persoana unui romn de 15 ani, dat în urmărire generală pentru mai multe furturi. Acesta a fugit dintr-o casă din zona Milano unde era dat în plasament.  În maşină mai erau alţi doi români, care aveau antecedente penale. Honda Jazz a fost furată miercuri, din Milano, din faţa unui oficiu poştal. De data aceasta, urmăritul a fost arestat pentru furt, rezistenţă la arestare, ultraj, distrugere. Pentru aceleaşi acuzaţii sunt cercetaţi în libertate şi ceilalţi doi români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.