Deputatul PD-L Valeriu Tabără a comentat în termeni duri implicarea colegului său de partid, Alin Popoviciu, în afacerea închirierii
clubului CFR. Vă reamintim că PRESSALERT.ro a dezvăluit, în premieră, faptul că firma Prozax SRL, în care acţionari sunt deputatul democrat-liberal Popoviciu şi soţia sa, a închiriat pe 15 ani de la Regionala CFR cei o mie de metri pătraţi ai Clubului CFR din centrul Timişoarei pentru o chirie lunară de doar 4.000 de lei. „Întâmplător”, deputatul Popoviciu a fost coleg de campanie cu directorul Regionalei CFR Timişoara, Valeriu Trică. „Mi se pare absolut anormală situaţia. Când eşti parlamentar, nu poţi să te implici în aşa ceva. Ori eşti deputat, ori faci afaceri. Acesta este un principiu de la care nu am abdicat de 15 ani”, a declarat Tabără. Acesta a mai susţinut că „oricât de corectă ar fi fost licitaţia, tot apar suspiciuni, care-ţi afectează credibilitatea. Şi aşa apare o uzură pentru un om politic cu trecerea timpului, fără să mai aibă şi astfel de suspiciuni”.
