„La bine şi la greu” a fost sloganul cu care PD-L şi Traian Băsescu au reuşit să-i facă pe români să mai meargă încă o dată pe portocaliu 
la ruleta politică a alegerilor. A fost continuarea firească a acelui triumfalist „Să trăiţi bine” prăbuşit de realitate, dar şi -vedem acum- o cinică anticipare a celor ce aveau să se întâmple. Cât a fost bine, sloganul s-a potrivit ca o mănuşă. Când a venit partea cu greul a apărut, ca la reclame, asteriscul care te trimite la nota de subsol scrisă cu litere ca scrise pe-un bob de orez. Când era de bine şi trebuiau voturi, Traian Băsescu spunea poporului că-l iubeşte, se pupa cu el pe dinţi şi-l dansa cu foc. Acum, când greul crizei şi al apelor răzvrătite loveşte întruna, îi dă scatoalcă, după scatoalcă. Ultima a fost dată unei bătrâne care a cutezat să-i zică lui Zeus că-i scumpă pâinea cu TVA-ul ăsta mărit. „Dacă trăim la ţară, putem să ne facem pâinea” – i-a plesnit-o scurt domnul amărâtei care când vede o hârtie de 100 de lei îşi face cruce ca-n faţa icoanei. Adică, fiecare pe cont propriu.
Până şi Emil Boc a început să înţeleagă asta. A început să nu mai asculte întocmai şi la timp ordinele venite de la Palatul Cotroceni. În timp ce Băsescu vorbeşte de reducerea TVA-ului la nici o lună de la creştere, Boc nonşalant lansează cinic din mijlocul inundaţiilor de la Tulcea cartea albă a fondurilor europene. A banilor rămaşi în conturile de la Bruxelles şi care băgaţi la timp, de exemplu, în diguri ar fi făcut să le fie mai bine sinistraţilor. Dar poporul se încăpăţânează să ceară soluţii pentru a-i fi şi lui bine. Asta-l irită din ce în ce mai des pe Traian Băsescu. Semnul cel mai clar – în discuţiile cu poporul elector a început, tot mai des, să întoarcă spatele şi să plece în mijlocul discuţiei. Neînţelesul preşedinte aşteaptă să vadă poporul îngenunchiat. Ca să mai simtă descătuşarea aceea de când cu Petre Roman şi să mai poată striga încă o dată „Muie, măă!”.
