Din opoziţie, PSD Timiş face o aroganţă şi sfidează criza – vrea să-şi construiască un sediu nou-nouţ. Anunţul a fost făcut, astăzi, de titu bojin psd 1 pşeful social-democraţilor timişeni Titu Bojin. Pesediştii nu mai pot sta prea mult în sediul de pe C.D.Loga deoarece proprietarul  căruia i s-a retrocedat clădirea a cerut o sumă considerată prea mare. Până acum, PSD a avut ghinion cu spaţiile primite de la Primăria Timişoara, fiind pierdute după ce s-au investit sume serioase în reabilitare. Ultimele oferte au fost respinse pentru că nu sunt conforme cu pretenţiile conducerii PSD Timiş. „Vom avea o întâlnire cu primarul Ciuhandu pe această temă.  Una dintre variante ar fi să primim o clădire, care nu este revendicată, să o reabilităm sau un teren de 200-400 de metri pătraţi pe care să ne construim un sediu. Depinde de megalomania preşedintelui câte săli va avea. Dacă rămânem în opoziţie facem un sediu mai mic, dacă ajungem la putere facem şi un etaj, mansardă. Oricum ieşim la un sfert de preţ dacă vom construi de la zero decât dacă am cumpăra acest sediu”, a declarat Titu Bojin. Costurile pentru viitorul sediu PSD sunt estimate la maxim 200.000 de euro. Până atunci, pesediştii se chinuie să plătească datoriile din urmă, mai având de achitat facturi de peste 70.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.