ioan cojocari secretar primaria timisoara 1 pSalariile angajaţilor din Primăria Timişoara şi din direcţiile subordonate au fost mărite cu 50%, în 2009, în urma unui proces în care administraţia locală a făcut non-combat, iar secretarul Ioan Cojocari s-a aflat în conflict de interese – acuză un raport întocmit, recent, de Corpul de control al primului ministru. În 2008, Sindicatul liber al salariaţilor, în numele angajaţilor din primărie, consiliu local, direcţia fiscală. evidenţa persoanelor, asistenţă comunitară şi poliţie comunitară, a cerut în instanţă suplimetarea salariilor cu suplimentul postului, reprezentând 25%din salariul de bază lunar şi suplimentul treptei de salarizare, tot de 25%, cu plată retroactivă din 2004. În întâmpinarea depusă, municipalitatea a declarat că nu se opune acţiunii, documentul fiind semnat de primarul Gheorghe Ciuhandu şi de secretarul Ioan Cojocari.

Inspectorii au constatat că „conform statelor de personal, secretarul primăriei a beneficiat, ulterior pronunţării sentinţei, de drepturile obţinute prin aceasta (acţiune în instanţă,n.a)”. Cum secretarul este funcţionar public de conducere, s-a constatat că este în conflict de interese deoarece conform legii deoarece „interesele sale patrimoniale pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”. Inclusiv în instanţă, consilierul juridic, care reprezenta municipalitatea, a pus concluzii favorabile reclamanţilor, sentinţa dată fiind de mărire a salariilor. Ulterior, Serviciul Juridic al Primăriei Timişoara, subordonat secretarului Cojocari, nu a formulat recurs împotriva sentinţei, aceasta rămânând definitivă, conform raportului. Inspectorii au constatat că atât secretarul, cât şi consilierul juridic au încălcat legea deoarece nu au respectat ” întocmai  regimul juridic al conflictului de intere şi al incompatibilităţilor”. Secretarul Ioan Cojocari susţine că nu este nici o problemă deoarece „le-am trimis documente la Bucureşti. Nici măcar nu au văzut dosarul. Am uzat de toate căile de atac”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.