Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi şeful pedeliştilor, Constantin Ostaficiuc, dovedeşte încă o dată faptul că ştie să protejeze
interesele firmei familiei sale, Ornella Design SRL. PRESSALERT.ro a dezvăluit, în exclusivitate, faptul că societatea în care acţionari sunt soţia, fiica şi ginerele lui Ostaficiuc a obţinut concesionarea unei parcele de teren din Parcul Industrial şi Tehnologic Timişoara (PITT), ţinute la secret de subordonaţii preşedintelui consiliului judeţean. Conform principiului „afară e vopsit gardul, înăuntru leopardul”, una scrie în raportul privind modificarea contractului de concesiune, alta scrie în actul adiţional de modificare. Conform raportului, semnat de toată conducerea Consiliului Judeţean Timiş – preşedinte şi cei doi vicepreşedinţi, pesedistul Adam Crăciunescu şi liberalul Liviu Borha – se solicită „să se accepte ca termen final de operaţionalizare a învestiţiei data de 28.02.2011”, din cauza modificării legislaţiei privind accesarea fondurilor europene. Cu toate acestea în actul adiţional ataşat proiectului de hotărâre care va intra săptămâna viitoare în plenul CJT, sunt mult mai multe modificări. În documentul pe care Ostaficiuc îl va semna ca reprezentant al consiliului cu ginerele său, care este administratorul Ornella Design SRL, se prevede pe lângă schimbările legate de data operaţionalizării şi faptul că firma va beneficia gratuit de serviciile suport incluse în taxa de concesionare – recepţie, info point, facilitarea organizării procedurii de vămuire la domiciliu, consultare şi informare pentru dezvoltarea afacerilor. De asemenea, firmei concesionare i se mai asigură gratuit utilizarea gratuită a sălilor de protocol sau de conferinţe 2 zile pe lună, servicii suport pentru transfer tehnologic şi promovarea.
Sergiu Bălaşa, directorul Agenţiei de Dezvoltare Economico-Socială Timiş, instituţie subordonată CJT şi care se ocupă de PITT, a susţinut că parcela secretă aflată chiar lângă drumul european, care a fost concesionată firmei familiei Ostaficiuc a apărut după „translatarea unor parcele şi utilizarea acelui colţ care nu era folosit. Aşa au mai apărut şi alte parcele în partea din spate. Iniţial nu am luat în calcul acele parcele. După ce au venit cereri, ne-am dat seama că se pot folosi şi acele bucăţi de teren”. Bălaşa nu a ştiut să spună dacă firma Ornella Design a participat singură la licitaţia pentru teren pe motiv că a trecut mult timp, dar şi-a amintit că preţul plătit este undeva de peste 4 euro pe metru pătrat. Deşi PRESSALERT.ro a solicitat, în baza prevederilor legale, informaţii despre modul în care a firma familiei preşedintelui Ostaficiuc a concesionat terenul, Consiliul Judeţean Timiş nu a dat nici un răspuns până acum.




