Ministerul Mediului şi Pădurilor a confirmat, astăzi, pentru PRESSALERT.ro faptul că avizul dat de directoarea Agenţiei Regionale de
Mediu Timişoara, pedelista Gabriela Labrino, pentru parcul eolian Sfânta Elena s-a făcut în baza unui studiu ilegal, care nu putea fi luat în considerare. PRESSALERT.ro a dezvăluit că Lambrino a semnat un aviz de mediu pentru PUD-ul parcului eolian pe care firma Windkraft Simonsfeld Ro SRL vrea să-l construiască pe Clisura Dunării în baza unui studiu întocmit de firma Tellus Adviser SRL din Timişoara, care însă nu era înregistrată în Registrul Naţional al Elobatorilor de Studii pentru Protecţia Mediului. În plus, numărul de contact al firmei este mobilul la care răspunde directoarea de Agenţia Regională de Mediu Timişoara. Lambrino a susţinut că studiul de mediu şi implicit avizul sunt legale pe motiv că avea studiul avea ştampila unei firme acreditate. Directoarea de la ARM Timişoara este contrazisă însă de Ministerul Mediului şi Pădurilor. „Potrivit art. 1 din Ordinul MM nr. 1026/2009 privind aprobarea condiţiilor de elaborare a raportului de mediu, raportului privind impactul asupra mediului, bilanţului de mediu, raportului de amplasament, raportului de securitate şi studiului de evaluare adecvată, studiile pentru protecţia mediului se elaborează de către persoane fizice şi juridice, înscrise în Registrul Naţional al elaboratorilor de studii pentru protecţia mediului”, se arată în răspunsul remis PRESSALERT.ro. Cum studiul a fost întocmit de o firmă neacreditată, aprobarea avizului de mediu în baza acestui document este în afara legii.






