avocatÎn mod ciudat, mai mulţi judecători şi procurori din Timiş şi Caraş Severin şi-au depus actele pentru a deveni avocaţi ai Baroului….. Mehedinţi. Noul „val” a apărut după ce prevederea care le interzicea magistraţilor să devină avocaţi fără examen a fost declarată neconstituţională. Conform listei făcute publice de Baroul Mehedinţi printre cei care au făcut cerere de primire în profesie cu scutire de examen se numără preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Erica Nistor, cât şi judecătorii Carmina Orza, Rodica Olaru, Marian Bratiş, Maria Dascălu de la aceiaşi instanţă, dar şi grefierul Marinică Beşileu. De la Tribunalul Timiş a fost înregistrată o singură cerere – cea a Zorinei Horvath, mai numeroşi fiind solicitanţii de la Tribunalul Caraş Severin – judecătorii Dorina Aghescu, Marioara Măgurean, Viviana Stiuj şi asistentul judiciar Cristian Zărie. Şi de la Judecătoria Timişora sunt doi doritori să schimbe robele de judecător cu cele de avocat –  Dumitru Hantea şi Elena Bratiş. Din rândul procurorilor bănăţeni, trei nume extrem de cunoscute şi-au depus cererile de intrare în Baroul Mehedinţi – prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolaul Mare, Ciprian Zamfirescu, acuzat de DNA de trafic de influenţă şi arestat pentru câteva zile, Angelina Tufariu, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cea care a finalizat de curând dosarul mafiei imobiliare, şi Pompiliu Stanciu , de la Serviciul Timişoara al DIICOT.

„Este dreptul fiecăruia să-şi depună dosarul unde doreşte. În cazul tuturor dosarelor depuse de foşti sau actuali magistraţi la Baroul Timiş, colegii avocaţi nu au făcut opoziţie în nici un caz. Chiar astăzi, doi magistraţi dau testul – domnii judecători Dincă şi Purcăruţă de la Curtea de Apel Timişoara. Conform legii, după ce trec acest test, în termen de 60 de zile trebuie să facă cerere de primire în profesie, iar după validare să depună jurământul. În acel moment nu mai poate fi judecător sau procuror. Trebuie să facă dovadă încetării activităţii. Este trecut pe tabelul avocaţilor apoi. De abia după acest moment poate solicita să fie trecut pe tabelul avocaţilor incompatibili, în cazurile prevăzute de lege”, a declarat, astăzi, decanul Baroului Timiş, Lazăr Gruneanţu. Migrarea magistraţilor timişeni şi cărăşeni către Mehedinţi este legată de interpretarea diferită a prevederilor legale. De altfel, Gruneanţu a atrimis o scrisoare oficială Uniunii Naţionale a Barourilor din România în care semnalează fenomenul. În replică, decanul Baroului Mehedinţi, Pompil Drăghici a trimis un răspuns oficial în care precizează că „la nivelul baroului Mehedinţi nu s-a luat hotărârea ca persoanele primite în profesie cu scutire de examen care se află în stare de incompatibilitate conform art.15 din Legea nr. 51 1995 să fie trecute pe tabloul avocaţilor incompatibili.(…)Nu putem fi făcuţi responsabili că anumiţi solicitanţi şi-ar fi retras dosarele depuse la Baroul Timiş în urma discuţiilor cu domnul decan Gruneanţu şi nu avem informaţii despre motivele pentru care aceştia preferă alte barouri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.