Ciuhandule, ne vrei muţi?

Nu mai suportă. Să fie criticaţi. Să fie întrebaţi de ce fură. Să fie deranjaţi cu altceva decât ce debitează programat în conferinţele de presă. Sunt tot mai tentaţi să dea un cot-n stomac sau să scape câte un cap în gură presei. Şi acest sindrom se manifestă la toţi cei care sunt la putere. Indiferent de partid. Aşa zisele doctrine politice diferite nu le şterg din comportament reflexul cenzurii. Văzut ca mare democrat, primarul Timişoarei are-n sânge cenzura, fiind frate de cruce cu pedeliştii care lucrează cu aceleaşi metode de şicanare. Gheorghe Ciuhandu este cel care a fost amendat de instanţă pentru că a interzis jurnalistul Mălin Bot să intre în clădirea  Primăriei Timişoara, lucru fără precedent prin democraţiile pe care-i place să le invoce oricând are ocazia Ciuhandu. Nici PRESSALERT.ro nu a scăpat de „atenţia” primarului. Refuză să răspundă la întrebările pe care i le punem, tocmai pentru că ne respectăm meseria şi vrem să avem toate punctele de vedere. S-a ajuns la situaţii aberante, în care arhanghelul democraţiei ţărăniste să spună „nu ştiu cine sunteţi. Puneţi un coleg să vă pună întrebările. V-am spus că nu vă răspund”. Tocmai am citit despre ultima faptă de arme în războiul primarului cu presa – au fost luaţi în vizor cei de la Opinia Timişoarei, care brusc nu au mai primit aprobare să împartă ziare prin municipiu.  În toate cele trei cazuri există un element comun esenţial – jurnaliştii şi-au permis să critice administraţia Ciuhandu, să scoată de sub preş gunoiul cu miros de puşcărie. Uneori cu greşeli asumate, alteori cu adevăruri dureroase. Şi e normal ca primarul să fie deranjat de astfel de „derapaje”, în condiţiile în care ani de zile nu a avut parte decât de o presă cu periuţă. Asta pentru că există o formă de presiune invizibilă care funcţionează de ani de zile – spaţiile pentru difuzarea presei sunt pe domeniul public, la pixul primarului şi camarilei sale. În plus, niciodată breasla jurnaliştilor nu a dat o replică pe măsură. Divizaţi de orgolii, de frica de a nu-şi deranja patronii sau din dezinteres, au tăcut şi au întors capul când unul dintre colegi a avut parte de un astfel de comportament. Dincolo de orientări editoriale, politice sau de simpatii, ziariştii au o singură şansă – să-şi apere împreună libertatea de a spune liber ce gândesc. Cum ar fi ca pentru prima conferinţă de presă toţi jurnaliştii să aibă o singură întrebare „Ciuhandule, ne vrei muţi?”.