Controlul venit de la Bucureşti la Poliţia de Frontieră Caraş Severin după arestările masive de la vama Naidăş a avut un final aşteptat.  Comisarul şef Cezar Bertea, şeful inspectoratului şi alţi cinci subordonaţi sunt cercetaţi prealabil de bertea cs 1 pIGPF pentru „ineficienţa controalelor desfăşurate şi a muncii operative şi informative, insuficienta implicare în combaterea traficului ilegal cu ţigări, precum şi lipsa de fermitate în aplicarea unor măsuri disciplinare. De asemenea, s-a constatat neimplicarea sau implicarea superficială a ofiţerilor cu funcţii de conducere în activităţile de prevenire şi combatere a corupţiei interne, rezultatele la nivel teritorial pe acestă linie fiind nule” . Conform IGPF, atât inspectorul şef de la Poliţia de Frontieră Caraş Severin, cât şi adjunctul acestuia, şeful sectorului Naidaş, adjunctul acestuia şi seful Biroului S.C.T.F. au demisionat din funcţiile de conducere.

Surse bine informate din cadrul Poliţiei de Frontieră au declarat, în exclusivitate pentru PRESSALERT.ro, că dincolo de motivele „tehnice”, în cazul comisarului şef Bertea, fostul şef al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin, există şi un alt motiv pentru care este anchetat. În luna decembrie a anului trecut, comisarul şef Bertea a venit însoţit de un prieten într-o vizită fulger în vama Moraviţa. S-a dus glonţ la duty-free-urile care mai funcţionau, însoţit fiind de şeful de tură Tănase Cătălin, arestat ulterior  în dosarul şpăgii instrumentat de DNA.  Şeful Poliţiei de Frontieră Caraş Severin a umplut mai mult mai multe plase cu sticle de băutură, parfumuri şi câteva cartuşe de ţigări. Valoarea cumpărăturilor era de peste o mie de euro. Bertea a plecat fără a da vreun ban, rămânând în sarcina celor de la Stamora Moraviţa să „stingă” datoria din cotizaţiile strânse de la contrabandişti. Contactat pentru a-şi spune punctul de vedere despre cumpărăturile din vama Stamora Moravişa, comisarul şef Bertea a transmis prin intermediul purtătorului de cuvânt că „nu comentează”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.