Liceul de artă Ion Vidu a fost evacuat, în urmă cu scurt timp, după ce un incendiu a izbucnit la sala de concerte. „Erau audiţii. La un moment dat din spatele scenei am văzut că iese fum. S-a aprins o uşă. S-a umplut de fum. Am început să-i scoatem pe elevi din sală. Această sală este unică în Europa prin acustica pe care o are şi a doua din lume”, a declarat una dintre profesoare. Până la venirea pompierilor, elevii şi profesorii au încercat să stingă incendiul, arucând mai multe găleţi cu apă. La faţa locului au sosit mai multe maşini de intervenţie ale pompierilor şi ambulanţe de la SMURD. Cursurile au fost întrerupte, toţi elevii find evacuaşi. Vom reveni cu amănunte.
UPDATE 1 Pompierii militari au reuşit să stingă incendiul. Din primele verificări a reieşit că flăcările au izbucnit în partea din spate a scenei şi în una dintre anexe.






