Apariţie surpriză , astăzi, la prânzul pe care liberalii l-au luat alături de preşedintele partidului Crin Antonescu,în centrul crin draganescu 1 pcrin draganescu 2 pTimişoarei pe terasa lui „Nea Andrei”, proaspăt deţinător de spaţii în bastionul Theresia. Cu puţin timp înainte de sosirea lui Antonescu şi a şefului PNL Timiş, Nicolae Robu, a apărut „întâmplător” şi fostul prefect şi fost liberal Ovidiu Drăgănescu. Acesta s-a salutat cu foştii colegi de partid şi s-a „lipit” lângă Dan Radu Ruşanu. S-a aşezat la colţul mesei pe un scaun, dar nu a avut parte şi de un tacâm. Când a venit Crin Antonescu, Drăgănescu s-a salutat cu acesta şi s-au întreţinut minute bune, alături de rectorul Robu. Discuţia a continuat şi la masă, cei doi râzând cu poftă de cele povestite. Cu mâna sprijinită pe spătarul scaunului lui Dan Ioan Ruşanu, Drăgănescu a stat pe tot parcursul sejurului gastronomic al liderului PNL. Apariţia lui Drăgănescu la masa liberalilor nu a fost gustată de mulţi dintre cei prezenţi, aceştia aducându-şi aminte de legăturile sale mai mult decât strânse cu democrat-liberalii pe vremea când era prefect şi când a fost cel care a dat undă verde operaţiunii terenuri pentru Mercedes a controversatului Nicolae Mann. „Este prietenul vostru” i-a reproşat Viorel Coifan lui Ruşanu mai în glumă, mai în serios.  Unul dintre liderii liberali a susţinut că ” a apărut ca pătrunjelul la noi la masă. Nu s-a vorbit până acum de vreo revenire a lui Drăgănescu în partid”.

UPDATE 1 Crin Antonescu a declara, ulterior, că „nu am fost informat că ar exista vreo dorinţa de revenire a domnului Drăgăsescu, Revenirea în partid o decide organizaţia judeţeană pentru că, sigur, am şi eu istoria şi părerea mea legată de Ovidiu Drăgănescu, dar nu cu mine şi-a tărit, ca să spun aşa, cea mai mare parte din viaşa politică”. Cât despre discuţia extrem de relaxată cu fostul coleg de partid, liderul PNL a explicat că „mă pregătesc să fiu preşedintele tuturor românilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.