Un comisar a fost arestat, în această seară, în baza unui mandat european
pentru trafic de persoane emis de autorităţile din Germania. Lovitura de teatru a venit în momentul în care autorităţile române au fost anunţate oficial că Gheorghe Diţă, angajat la Serviciul de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Mureş, fost lucrător la „Crimă Organizată”, a intrat în atenţia procurorilor din Stuttgart care investigau activitatea unei reţele de prostituate care activa în zonă. Din probele strânse de aceştia a reieşit că Diţă era cel care se ocupa de recrutarea prostituatelor românce care ulterior erau „livrate” în Germania. Surse bine informate susţin că există indicii conform cărora membrii reţelei au acţionat nu numai în zona Mureş, ci şi în zona Banatului. La câteva ore după ce mandatul european de arestare a fost transmis de autorităţile germane în România, comisarul Diţă a ajuns în arest. Urmează să fie prezentat Curţii de Apel Târgu Mureş şi după confirmarea mandatului extrădat în Germania pentru continuarea anchetei.






