În ziua în care România era anunţată că intrarea în spaţiul Schengen s-a amânat pe perioadă nedeterminată şi din cauza problemelor de corupţie de la frontiere, la Poliţia de Frontieră Caraş Severin a fost concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al punctului de trecere a frontierei Naidăş. Au fost doi candidaţi înscrişi şi doar unul s-a prezentat, fiind ulterior declarat câştigător – inspectorul Iuliana Stângu, care până acum a lucrat la compartimentul de control al inspectoratului, confirmându-se astfel zvonul care circula de câteva săptămâni.  „Întâmplător”, Stângu este cea care a recomandat-o prefectului de Caraş Severin pe vameşul Neta Şaptebani, soţia actualului şef al IJPF Caraş Severin şi cea care a deconspirat descinderile DNA cu două zile înainte. „Lipeala” s-a făcut anul trecut, în timpul anchetei DNA de la vămile din vestul ţării, şi urmărea obţinerea sprijinului prefectului Octavian Ţunea pentru ca Neta să ajungă şefa vămii Naidăş. “ M-am dus la Oraviţa, la Poliţia de Frontieră să am o discuţie vizavi de investiţiile pentru spaţiul Schengen. Mi-a prezentat-o, acolo, în sediul Poliţiei de Frontieră, o femeie care lucrează la Poliţia de Frontieră, una Stângu Iuliana( inspector la IJPF Caraş Severin, de la compartimentul de control, n.a.). Am înţeles că e prietena ei, dracu ştie. Mi-a prezentat-o şi mi-a spus că bărbatul ei, care este acum şeful Poliţiei de Frontieră , a lucrat pe acolo. N-am cunoscut-o nici pe ea, nici pe el, sub nicio formă, atunci. Vroia să vină din concediu de maternitate. Voia să vină la vamă la Naidăş pentru că , înainte de descinderile alea şi toată treaba aia, noi am vrut să schimbăm şi la vamă, după Poliţia de Frontieră”, a declarat pentru PRESSALERT.ro, la începutul lunii august, prefectul de Caraş Severin. Asta după ce au fost publicată o interceptare în care deputatul PDL de Arad, Iustin Cionca, discuta cu fostul şef al vămilor din vestul ţării, Aurel Mătiuţ, despre împărţirea influenţei între filialele portocalii.

Neta Şaptebani nu a ajuns şefa vămii Naidăş, dar, după operaţiunea DNA din februarie, soţul său, subcomisarul Cristinel Şaptebani, acuzat de mai mulţi colegi şi investigatori DGA că a primit şpagă şi a dat undă verde transporturilor de contrabandă, a ajuns inspectorul şef al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin. Asta şi cu sprijinul public al ministrului de Interne, Traian Igaş, care a susţinut că nu i se poate reproşa nimic lui Şaptebani. Concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al PCTF Naidăş a fost organizat, ieri, la sediul Poliţiei de Frontieră Caraş Severin, iar candidata a susţinut „un interviu pe teme profesionale, nota obţinută fiind aproximativ 9”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.