Planul inţial prevedea ca arestările din vămi să se facă simultan la graniţele de est şi de vest ale României, a declarat, ieri, pentru PRESSALERT.ro şeful Direcţiei Generale Anticorupţie, chestorul Jănică Arion Ţigănaşu. „Am avut planul pregătit şi impactul, evident, ar fi fost mult mai mare, dar am abandonat planul iniţial pentru că ar fi fost un volum extrem de mare inclusiv pentru judecători. O altă mare problemă au fost spaţiile de detenţie. După descinderile din est, unii de pe graniţa de vest au avut timp să-şi facă foarte curat şi să nu mai găsim sume mari de bani cash în momentul percheziţiilor, cum s-a întâmplat pe graniţa de est. Deja se aşteptau”, a susţinut Ţigănaşu.

Unul dintre momentele cheie ale operaţiunii a fost infiltrarea investigatorilor în punctele vamale, succesul fiind asigurat de poveştile fiecărui personaj în spatele căruia s-au ascuns investigatorii de la Anticorupţie. „I-au verificat pe unii la sânge. Am avut situaţii când i-au interogat extrem de detaliat,  să vadă dacă se susţine ce spun, dacă-i cunosc pe cei din zona de unde spuneau că vin. A contat foarte mult şi capacitatea investigatorilor de a se adapta la situaţiile limită care au apărut pe parcursul misiunii. La un moment dat, unul dintre agenţi ne-a sunat spunându-ne că vor colegii să-l ia să meargă la un şpriţ la sârbi, ori el avea misiunea pe teritoriul României. Până la urma, a reuşit să scape din încurcătură”, şi-a amintit chestorul Ţigănaşu. Eforturile au fost unele deosebite din partea investigatorilor pentru că după ce mergeau la serviciu, unde erau în permanentă stare de alertă, trebuiau să meargă împreună cu colegii de şpagă la distracţie şi să şi transmită propcurorilor probele strânse şi să-şi scrie rapoartele. În plus, în permanenţă au trebuit să joace cartea bazatului care poate să facă orice cu sprijinul „pilelor” sale, aceasta fiind de altfel şi „cârligul” cu care au reuşit să se infiltreze cu succes.

Mulţumit de faptul că probele strânse de investigatorii DGA au fost unele puternice care au dus la arestarea şi ulterior la trimiterea în judecată a sute de vameşi, poliţişti de frontieră şi contrabandişti, chestorul Jănică Arion Ţigănaşu a susţinut că „investigatorii DGA n-au primit nici un leu premiu după misiunile de la graniţa de vest sau de est. Asta este meseria lor. Au fost unele avansări înainte de termen. Dacă un astfel de om are pe an una sau maxim două misiuni de acest gen considerăm că şi-a făcut datoria. Când nu este în misiune continuă să se pregătească pentru ce va urma”. Chiar dacă au fost şi situaţii când suspecţii nu au putut fi dovediţi, adjunctul DGA, comisarul Genu Radu Eduard este convins că „la toţi le vine rândul”, şeful său anunţând că „avem fronturi serioase deschise. Trebuie timp pentru a strânge probe. Pentru că înainte de toate nu poţi acuza un om doar cu vorbe, ci trebuie probe care să reziste în faţa oricărui judecător. Nu urmărim spectacolul”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.