Jandarmeria Timiș a început să împartă amenzi celor care au protestat în fața Sălii olimpia când PD-L a organizat la Timișoara ședința Biroului Permanent Național. Chiar dacă a existat aprobarea Primăriei Timișoara pentru miting, Jandarmeria a dat primele amenzi pentru „miting neautorizat și neânregistrat” (sic!). De altfel, în timpul protestului, la un moment dat, un camion al Jandarmeriei a fost pus în baricada făcută de pedelişti din autobuze pentru a-i masca pe cei care protestau împotriva PD-L. Liderul „Spiru Haret” Timiș, Virgil Popescu, a fost amendat cu 2.000 lei, iar alți trei sindicaliști cu câte 500 lei. Pe procesul verbal primit de Delia Georgescu, liderul de sindicat al profesorilor de la Liceul de Artă, se motivează amenda prin faptul că împreună cu alte persoane „au scandat lozinci împotriva guvernului și conducerii politice a țării pe platoul din faţa sălii de sport Constantin Jude, tulburând ordinea și liniștea publice”. Se menționează că amenda a fost dată în baza probelor video aflate la sediul Jandarmeriei. „Când m-am dus cu gunoiul am găsit procesul-verbal pe prag. Eram acasă, dar n-a sunat nimeni la ușă să-mi dea amenda. Prima oară am stat și am râs jumătate de oră când am văzut ce scrie. După aceea, am început să-mi dau seama cât de absurdă și incalificabilă este situația. Le place guvernanților doar să dansăm marșul pinguinului?”, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, Delia Georgescu. Liderul de sindicat, Virgil Popescu, a anunțat că „vom contesta în instanţă toate aceste amenzi având în vedere că exista autorizație de la primărie. Și alți colegi vor primi amenzi. Dacă se comportă așa înseamnă că Jandarmeria este noul Gestapo al lui Băsescu. Este mai rău ca pe timpul lui Ceaușescu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.