Un incendiu violent a izbucnit, astăzi la amiază, la o vilă de pe strada Zurobara din Timişoara, unde locuieşte fiul cunoscutului om de afaceri Stelică Mălăeşteanu. Când pompierii au ajuns la faţa locului, flăcările erau stăpâne pe casa cu un etaj. De la uşa de la intrare şi până la acoperiş, cele două echipaje de pompieri au stins focar după focar. Fumul gros a făcut ca, în interiorul vilei, intervenţia să fie îngreunată.  După câteva zeci de minute, pompierii au reuşit să stingă incendiul. Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” urmează să stabilească cauza care a provocat sinistrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.