Primarul Nicolae Robu nu este nemulţumit numai de felul în care decurg lucrurile la RATT, acolo unde a anunţat schimbări majore începând cu luna septembrie, deranjat fiind de faptul că se cheltuie bani mulţi pe publicitate inutilă şi pe biroul de presă care adăposteşte prea mulţi angajaţi.  Ieri, în cadrul conferinţei săptămânale a Primăriei Timişoara acesta a declarat că ” este posibil să desfiinţăm ADP -ul. Nu ştiu încă nimic sigur, vom face o analiză şi vom aplica soluţii radicale. Este necesar să avem un serviciu de taxare pentru parcări, dar nu este obligatoriu ca acesta să fie Telpark „. Nici SDM nu a scăpat de ochiul vigilent al edilului şef. Şi aici sunt probleme „pentru că societatea nu poate participa la foarte multe licitaţii din cauza acţionariatului”, a explicat Robu. Totuşi, încă nu se poate spune cu certitudine când vor fi puse în aplicare noile măsuri care au în vedere schimbarea modurilor de organizare şi funcţionare a Administrării Domeniului Public  şi S.C. Drumuri Municipale S. A .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.