Tocmai la Berlin – acolo vrea să meargă primarul Timişoarei Nicolae Robu pentru a vedea, direct de
la sursă, adică de la o expoziţie la care vor lua parte marii producători , cât anume costă un tramvai performant. Întrucât nu ştie cu certitudine dacă va schimba tramvaiele sau dacă cele vechi, adică 60 la număr din anii 60 – 70, vor fi recondiţionate „cu tot confortul şi parametri de consum şi securitate la nivelul noilor modele de tramvaie”, Robu a anunţat că va comanda şi o documentare privind costurile pe care le implică un astfel de proces. Decizia se va lua, desigur, ” după ce avem tabloul complet cu toate informaţiile despre toate variantele posibile. Nu aş vrea să înţelegeţi că am luat vreo decizie sau alta. Suntem în etapa de pregătire a luării deciziei”. Cât despre schimbările promise din toamnă în cadrul RATT, se pare că şi acestea vor întârzia să apară, pentru că auditul comandat de edilul şef în luna iulie a fost sistat şi transformat în control cu o tematică largă. Robu dă totuşi
asigurări că în cel mult două săptămâni se va face lumină în ceea ce priveşte gaura neagră RATT.






