Pesediştii şi peneliştii din Timiş nu s-au înţeles 100% la împărţirea colegiilor care a avut loc la întâlnirea naţională de la sfârşitul acestei săptămâni. În urma discuţiilor purtate de reprezentanţii celor două tabere şi a regulilor existente, lucrurile au fost în principiu stabilite pentru colegiile de deputaţi, rămânând în discuţie două dintre cele de senator. Pentru Camera Deputaţilor colegiul 1 revine PNL, unde este actualul deputat Horia Cristian, colegiul 2 – PSD, unde va candida viceprimarul Sorin Grindeanu, colegiul 3 – Partidul Conservator prin Maria Grapini, colegiul 4 UNPR, colegiile 5 şi 6 PNL, colegiul 7 PSD, unde este deputat Sorin Stragea, colegiul 8 – UNPR, unde este deputatul Claudiu Ţaga, iar colegiile 9 şi 10 – PSD, aici fiind deputaţii în funcţie, Dorel Covaci şi Gheorghe Ciobanu. La Senat, cu siguranţă PSD şi-a adjudecat colegiul lui Ilie Sârbu, iar PNL cel în care a fost senator, până de curând, Nicolae Robu. Liberalii au solicitat şi cel de al doilea colegiu de senator de pe Timişoara, dar pesediştii nu au fost de acord până acum cu această variantă. Este posibil ca UNPR să nu primească, în final, colegiul de deputat de pe Timişoara pentru că preşedintele organizaţiei social-democrate a ameninţat cu demisia dacă Maria Barna va fi impusă ca şi candidat. Liberalii şi pesediştii au primit termen de la conducerile naţionale ca, până la mijlocul săptămânii viitoare, să închidă negocierile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.