Acțiunile de susținere a proiectului de construcție a unui nou spital de copii în Timișoara, pentru a
compensa faptul că două corpuri de clădire la de „Louis Ţurcanu” au fost retrocedate, au continuat şi aseară. Asociaţia medicilor de la spital, cea care a demarat campania „Dă un leu pentru copilul tău”, a organizat o licitaţie pentru strângere de fonduri. Evenimentul s-a desfăşurat în Eve Fashion Lounge, care pe lângă găzduire a şi donat toate încasările de aseară. Toţi cei prezenţi, medici, politicieni, vedete, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru susţinerea cauzei ai cauzei. Vedeta Antenei 1, Dani Oţil, cel care a sprijinit campania medicilor de spitalul de copii încă de la început, s-a declarat pregătit să facă orice gest pentru a se rezolva situaţia. „Dacă pentru a strânge semnături trebuie să mă dezbrac şi să alerg gol prin Piaţa Unirii o s-o fac”, i-a asigurat Dani Oţil pe cei prezenţi. La licitaţia organizată, viceprimarul Sorin Grindeanu, cel care a iniţiat campania „Da. Reuşim pentru un nou spital de copii„, a cumpărat cel mai scump obiect licitat – o minge de rugby cu semnăturile tuturor campionilor de la RCM Timişoara. Grindeanu s-a declarat bucuros de faptul că acţiunile de susţinere a acestui proiect au luat amploare şi a promis, din nou, că nu va avea linişte până noul spital nu va fi ridicat. Maria Grapini a licitat pentru un tricou al lui Stelea, în timp ce liberalul Petru Ehegartner a luat una dintre sticlele de vin.






