Fostul primar al Sânandreiului, Dorel Demea, suspendat din funcţie de prefectul Mircea Băcală şi exclus din partid de preşedintele
Constantin Ostaficiuc, după ce a fost condamnat cu suspendare, a tunat şi fulgerat, astăzi, la conferinţa de presă a PP DD Timiş partid la care este consilier judeţean. „Nu am nimic cu Ostaficiuc, dar a pus umărul la demolarea zonei de Nord a Timişoarei. În guvernarea Ostaficiuc s-au cheltuit bani fără număr pe proiecte, fără să se facă nimic concret”, a explicat Demea despre predecesorul lui Titu Bojin. Despre prefectul care l-a suspendat din funcţie, Mircea Băcală, Demea spune că „a fost cel mai slab prefect de până acum. Băcală stătea la coadă la Ostaficiuc”. Consilierul promite că din noua funcţie în care a ajuns după ce şeful violeţilor, Adrian Diaconu şi-a adjudecat un mandat de deputat, va vota „împotriva prăduirii bugetului public”. Cât despre cei care i-au făcut rău în opinia sa, Ostaficiuc şi Băcală, Demea s-a consolat la gândul că „nimeni nu va pleca de pe acest pământ fără să plătească, mai devreme sau mai târziu. Le doresc
ca în faţa Creatorului să fie judecaţi aşa cum am fost eu”.






