
Autoritățile ucrainene au raportat joi dimineață explozii în regiunile de nord-est, sud și vest ale țării, în timpul unui nou val de lovituri cu rachete rusești.
Explozii au fost auzite în orașul ucrainean Harkov, a declarat primarul acestuia, Ihor Terejov, pe Telegram, precum și în regiunea Zaporojie, potrivit guvernatorului Ivan Fedorov.
Guvernatorul regiunii vestice Lvov, Maksim Kozytskyi, a declarat pe Telegram că apărarea aeriană funcționează în zonă, notează Reuters.






