Șase persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier care a avut loc astăzi pe o stradă din comuna Giroc. Un autoturism marca Peugeot în care se aflau cinci persoane, printre care și o minoră, se deplasa stradă Gloria din comuna Giroc. În intersecția cu strada Dunărea, șoferul nu a respectat indicatorul „cedează trecerea” astfel că a intrat violent într-un alt autoturism marca BMW care se deplasa regulamentar.
„Din primele informații știm că în autoturismul al cărui șofer nu a respectat indicatorul rutier <<cedează trecerea>>, se aflau cinci persoane printre care și o minoră. Toate acestea au fost transportate la spital”, a declarat pentru PRESSALERT.ro Ancuța Morariu de la Biroul de Presă al IPJ Timiș.
UPDATE Persoanele aflate în autoturismul marca Peugeot cu numere de Maramureș se îndreptau spre o nuntă. Femeia aflată la volanul mașinii a explicat că „ne îndreptam spre locul unde are loc nunta. Eram în mijlocul coloanei de mașini în care se aflau nuntași. L-am văzut de la distanță că vine cu viteză, dar m-am gândit că ne lasă să trecem pentru că noi nu aveam viteză și nu aveam cum să ies din coloană. Mașina a fost lovită în partea laterală stângă, iar de acolo a fost proiectată într-un stâlp.
„În cauză se va deschide dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Ancuța Morariu de la Biroul de Presă al IPJ. Polițiștii continuă cercetările.



















